Puterea intenției

Jul 07, 2020

Acolo unde ți se duc gândurile, ți se duce și energia. În alte cuvinte, ne îndreptăm constant în direcția în care ne focalizăm atenția. Și cum alegem unde ne îndreptăm atenția? Folosim puterea intenției.

Intenția este un gând, o dorință. Ceva de genul: „Vreau să fac o muncă care să mă pasioneze” sau: „Vreau să învăț să joc tenis” sau: „Vreau să pot vorbi limba chineză”. Poate fi orice ai decide să aduci în viața ta. Această intenție pe care o formulezi în mintea ta, de altfel ca toate gândurile, are energie.

Când intenția este stabilită în mod conștient, această energie poate deține o putere uimitoare. Ne gestionăm energia cu ajutorul intenției atunci când practicăm tehnici de vizualizare sau meditație. Schimbările din energia noastră sunt reale, chiar dacă sunt puse în mișcare doar de gândurile și imaginația noastră. Un dansator așteaptă în tăcere să înceapă muzica dar are deja intenția de a dansa. Când sunetul vine, își lasă corpul să curgă fără efort. În mod similar, deciziile noastre vor urma în mod natural intențiilor noastre. Iar momentul luării acestor decizii este ca prima notă a melodiei pentru un dansator. Este momentul în care nemișcarea devine acțiune.

În mod similar, o intenție pe care o păstrăm ca un gând în mintea noastră poate aduce oportunități reale în viața noastră. Dar aceste oportunități vor trebui folosite și pentru aceasta avem nevoie de o decizie.

Cum funcționează asta? Iată un exemplu ipotetic:

Am intenția de a mă simți pasionată de meseria pe care o fac.

Am acumulat suficiente cunoștințe pentru a-mi spune ce tip de muncă îmi place să fac și ce nu.

Știu că lucrez bine cu oamenii și îmi place să călătoresc.

Se mai întâmplă să am intenția de a vedea lumea.

De asemenea, iubesc foarte mult istoria antică.

Sunt conștientă că mi-ar plăcea să am un loc de muncă care să-mi permită să călătoresc și să văd lumea, mai degrabă decât să lucrez la calculator ca analist într-un departament de marketing.

Nu am nicio idee despre cum istoria antică ar putea fi legată de toate acestea, dar știu că acest lucru este ceva care mi-ar plăcea.

În mod natural, încep să vorbesc despre intenția mea cu oamenii din jurul meu, și poate chiar intru pe internet și mă uit la joburi care să-mi permită să călătoresc și să cunosc oameni noi.

Poate că încă nu încerc să leg nimic de istoria antică. Pentru o vreme, nu se întâmplă nimic, dar continui să consolidez legătura dintre intenția mea de a mă simți pasionată de slujba mea și ceea ce știu că îmi place la un loc de muncă. Într-o zi, un prieten îmi spune de o oportunitate de a lucra ca și ghid turistic la Roma. Super! Această oportunitate pare a fi special creată pentru mine!

Dar asta presupune o mare schimbare pentru mine, iar schimbarea este întotdeauna înfricoșătoare. Oare voi putea să o fac?

O să-mi placă munca asta, de fapt?

Îmi va fi bine oare sa trăiesc într-o altă țară?

Ce se va întâmpla dacă fac o alegere greșită?

Mă uit la numărul de telefon pe care mi l-a dat acest prieten și mă întreb dacă ar trebui să sun și să aplic sau nu pentru un interviu. Acesta este momentul deciziei. Intenția e acolo, cunoștințele la fel și acum a venit oportunitatea. Dar tot ce se întâmplă nu înseamnă nimic fără decizia mea de a da acel telefon.

Intențiile pot fi vechi sau noi. Unele intenții au fost cu noi toată viața și totuși nu au dus niciodată la nimic. Poate că ai vrut întotdeauna să vorbești spaniola, dar nu ai învățat-o niciodată. E în regulă. Va veni și timpul lor. Cu o condiție însă: să menții intenția conștientă în mintea ta. Alte intenții pot fi mai recente, ar putea să apară pe neașteptate în mintea ta. Fie că sunt vechi sau noi, acceptă-le conștient, dă-ți voie să le simți. Sunt alte tale. Gândește-te la ele apoi dă-le drumul.

De ce să le dai drumul? Pentru ca o intenție să se poată manifesta, e nevoie să-i dăm drumul. Trebuie să renunțăm la atașamentul pe care îl simțim, să ne detașăm de rezultate. Dacă nu, dacă suntem obsedați de ea zi și noapte, ceea ce facem este de fapt să ne ținem agățați de ea și să o oprim să iasă în lume. Amintește-ți că acolo unde îți trimiți gândurile, îți trimiți și energia. Dă drumul intențiilor, nu te gândi la ele tot timpul. Ai încredere că intenția ta se va manifesta în realitate fără ca tu să te gândești constant și obsesiv la asta. Intenția ta, lansată în lume, va pune în mișcare roți puternice care vor aduce oportunități pentru ca această intenție să devină realitate.

Iar când se prezintă oportunitatea, mai ai încă un pas de făcut. Trebuie să iei decizia!

 

Abonează-te la newsletter!

Primește noutăți despre evenimente, oferte speciale și lansări de cărți sau cursuri.